viata intrauterina

Viata intrauterina. Implicatii psihologice pentru o dezvoltare sanatoasa a copilului

În prezent, relația părinte-copil reprezintă un subiect foarte amblu discutat atât pe blogurile mămicilor și a psihologilor, cât și prin susținerea de numeroase ateliere de dezvoltare personală, workshopuri, conferințe și cursuri gratuite pentru părinți și copii susținute de specilisti, în întreaga lume. Numărul mare de persoane înscrise la aceste întâlniri educative poate surprinde, dar în același timp poate sublinia cât de important este pentru noi oamenii, contactul cu ceilalți.

Această nevoie de contact primară a reprezentat și reprezintă, în prezent, un avantaj considerabil în cursul evoluției noastre. Ea a luat naștere din necesitate, în momentul în care individul a realizat că nu este deosebit de puternic și rapid pentru a supraviețui singur. Astfel, ea ne face superiori altor specii prin capacitatea noastră de a ne organiza supraviețuirea în grupuri.

Precum alte viețuitoare sociale, suntem cu ușurință contaminați de comportamentele și dispozițiile afective ale celorlați. Percepem starea celeilalte persoane involuntar și inconștient, așa cum vedem, auzim, mirosim și gustăm. Dispunem de o formă proprie de percepție atât a stărilor exterioare, cât și a stărilor interioare ale altor oameni și le imităm modificările comportamentului și mișcările afective cu ajutorul neuronilor-oglindă. Descoperirea neuronilor-oglindă de către Dr. Daniel Siegel și studierea lor în legătură cu abilitatea oamenilor de a simți empatia, a dus la o mai bună înțelegere a celuilalt, a modului în care preluăm intuitiv experiențele unui individ ca și când ar fi ale noastre, la scurtarea proceselor de învățare și posibilitatea de a ne recunoaște în reflectarea altui individ.

În urma cercetărilor și terapiei din cabinet, specialiștii subliniază importanța vieții intrauterine a copilului. Viața intrauterină se referă la cele 9 luni de sarcină în care copilul este în corpul mamei, ca organism separat. Pentru mamă, sarcina reprezintă un eveniment cu semnificație emoțională, iar pentru copil reprezintă o etapă importantă pentru o dezvoltare fizică și psihică sănătoasă. Deși e posibil ca mama să nu fie pe deplin conștientă, între ea și copil începe o relație fiziologică, chiar din momentul concepției. Corpul acesteia îi pune la dispoziție fetusului, respectiv embrionului, toate necesare vieții: contact, hrană, mișcare, căldură și protecție.

Pe lângă nutrienți, mama îi oferă copilului și informații despre mediul înconjurător. În clipul de mai jos, biologul american Dr. Bruce H. Lipton specializat în biologia celulară, demonstrează cu ajutorul unei sonograme realizată sub forma unei situații experimentale (conflict între părinți), convulsiile de panică și frică care se transmit fetusului și care pot fi observate în urma reacției de tresărire a acestuia. Astfel, putem afirma că ceea ce se întâmplă între părinți în timpul sarcinii, influențează exprimarea acestui copil și viitorul lui.

Implicații psihologice pentru o dezvoltare sănătoasă a copilului

Pentru un copil, mama este o ființă unică cu care are o legătură profundă. De aceea, ea reprezintă un punct de referință psihologic care persistă toată viața.

1. Mama

Pentru cele mai multe femei, sarcina reprezintă o experiență intensă de învățare, de descoperire a ce se desfășoară treptat în corpul lor, pe măsură ce acestea își îndeplinesc destinul reproductiv. Această experiență trebuie trăită de aspectele sănătoase ale unei femei, ca o experiență frumoasă și armonioasă. Altfel sarcina poate deveni o povară insuportabilă, în urma căreia, dezvoltarea sănătoasă a copilului poate fi pusă în pericol.

În cartea lui Franz Rupert, ”Simbioază și autonomie”, se menționează că o dezvoltare sănătoasă a copilului este influențată pozitiv, dacă mama își satisface anumite nevoi în urma sarcinii.

Aceste beneficii pot fi diverse. Iată mai jos, câteva exemple din carte:

  • posibilitatea de a-și exprima calitățile feminine deosebite și de a-și realiza pe deplin potențialul uman;
  • descrierea experienței nașterii și faptul de a ține în brațe un bebeluș nou-născut ca pe cele mai fericite momente din viața lor;
  • contactul corporal cu un sugar poate satisface într-o măsură ridicată nevoile de tandrețe ale unei mame;
  • faptul de a fi martore la nenumărații pași, mai mici sau mai mari, din dezvoltarea unui copil este pentru mame o sursă de bucurie profundă și fericire;
  • recunoștința și iubirea unui copil poate reprezenta recompense suplimentare și valoroase pentru mamă;
  • recunoșterea și aprecierea ei ca mamă în cadrul familiei și al societății pot umple de fericire o femeie și o pot face mândră de ceea ce a realizat.

Fără ca propriile nevoi să fie satisfăcute într-o măsură suficientă de copil și de contactul cu el, este foarte dificil pentru o mamă să continue să îndeplinească toate sarcinile consumatoare de energie pe care le presupune îngrijirea unui copil, iar dezvoltarea copilului într-un adult independent, responsabil și conștient de sine și de ceilalți poate să aibă de suferit.

2. Starea psihică a ambilor părinți

Pe lângă modul în care acceptă sau găsește mama un beneficiu al sarcinii, există și alte situații care pun în pericol viața intrauteriana a copilului. Unul dintre ele ar fi că, înainte de naștere dar și după, din perspectiva psihologiei dezvoltării, dezvoltarea psihică a copilului depinde de starea psihică a ambilor părinți.

Organismul fetusului este scufundat într-un mediu de forțe și energii fizice, emoționale și mentale care emană atât de la mama lui, cât și de la oamenii din jurul acesteia. Astfel, organismul copilului preia energiile în funcție de stadiul dezvoltării sale embrionale și se orientează și dezvoltă în concordanță cu ele.

Acest proces are loc datorită puținelor filtre și mecanisme proprii de delimitare ale copilului. Prin urmare, angoasele și tristețile care se află în corpul mamei, pătrund în structurile senzoriale ale corpului copilului în timpul vieții intrauterine, motiv pentru care unii copii vin pe lume deja anxioși. Se agăță de mamă și, din cauza angoaselor, nu vor să stea singuri și devin cu mare greutate independenți.

3. Specialiștii

Un alt aspect important este acela că, o femeie însărcinată trebuie să fie îngrijită de profesioniști care recunosc și respectă acest proces. Astfel, ea poate fi ajutată să se pregătească pentru naștere și maternitate într-o manieră care îi consolidează dezvoltarea încrederii și a abilității de a avea grijă de propria persoană și de copilul ei.

4. Experiențele din copilărie

Pe măsură ce continuă dezvoltarea tot mai complexă a fetusului, corpul mamei se adaptează, iar ambii părinți încep simultan să experimenteze în minte scenarii. Aceste scenarii sunt un fel de repetiții, a cea ce poate însemna să fie părinte. Deși o mare parte din aceste scenarii pot fi gânduri conștiente, speculații și imaginație, la nivel inconștient se vor întâmpla mult mai multe lucruri aparținând lumii interioare a mamei și a tatălui. Experiențele acestora din propria copilărie, cu părinții lor, și modul în care acestea sunt reprezentate în lumea lor interioară vor juca un rol crucial.

Atât femeia cât și partenerul ei, pătrund într-un teritoriu necunoscut datorită sarcinii și au acces la noi experiențe. Apropierea de rolurile de părinți va reprezenta pentru cei doi o reconsiderare a relațiilor cu proprii părinți. Aceștia își vor evalua mama, respectiv tatăl în cazul bărbatului și își vor pune întrebări de genul:

Cu ce trăsături se identifică și ce trăsături doresc să evite?

Par, dar nu sunt toate aceste lucruri gândite conștient. Foarte multe se vor desfășura la nivel inconștient, un fel de repoziționare a femeii și a bărbatului, în lumina abordării responsabilităților de părinți. Una dintre responsabilitățile cele mai importante a bărbatului pe perioada sarcinii, este aceea de a oferi sprijin și înțelegere femeii care va trece prin modificări de dispoziție și oboseală, precum și retragerea unui anumit interes față de el.

5. Eveniment traumatic

Franz Ruppert a ajuns la ipoteza că un copil poate fi traumatizat din corpul mamei, în urma unei traume pe care aceasta o trăiește în timpul sarcinii. Când vorbim de traume care îl pot afecta și pe copil, ne referim la decese, divorț, pierderea unui frate geamăn al copilului, accidente și multe alte evenimente care pot provoca suferință puternică mamei.

Toate acestea fiind spuse, există o diferență între un copil care crește într-un corp al mamei pe care îl simte plin de viață și primitor și unul care se dezvoltă într-un corp slăbit, rigid, tensionat și blocat din cauza traumelor, conflictelor din familie, identificării sau contraidentificării mamei și a tatălui cu părinții lor, etc.

Se recomandă să cereți ajutorul unui specialist, deoarece corpul mamei primitor și cald îi va permite copilului să-și formeze un „EU” unic realizat cu ajutorul unui „CELUILALT”, stabil, care se cunoaște pe sine. Astfel, o mamă conștientă de sine, de ceilalți și de nevoie ei, îi va permite copilului să se definească prin diferențiere și să-și perceapă propriul eu diferit și va evita să proiecteze propriile dificultăți sufletești nerezolvate asupra lui.

BIBLIOGRAFIE

Lipton, B.R. (2005)  Biologia credinței, Editura For You, București.

Rayner, E., Joyce, A., Rose, J., Clulow, C. (2012)  Psihodinamica dezvoltării umane. Creștere, maturitate, senectate, Editura Trei, București.

Ruppert, F. (2015)  Simbioză și autonomie. Traumă și iubire dincolo de complicațiile simbiotice Editura Trei, București.

Link imagine : https://www.flickr.com/photos/abbybatchelder/3424381449

Nu există comentarii

Adaugă comentariu