09 feb. Cum să recunoști trauma psihologică

„Esența traumei psihologice este pierderea sentimentului existenței unui loc sigur (exterior sau interior) în care persoana se poate retrage pentru a face față experiențelor emoționale amenințătoare, precum și pierderea încrederii în caracterul ordonat și în continuitatea lumii în care trăim.”

Bessel van der Kolk, 1989

Trauma psihologică poate apărea la orice vârstă, atunci când experimentăm unu sau mai multe evenimente extrem de dureroase care depășesc capacitatea noastră de a ne adapta și funcționa normal din punct de vedere fizic și psihic.

Rănile psihologice pot avea efecte devastatoare pe termen lung și necesită căutarea ajutorului de specialitate psihologică.

Următoarele evenimente pot avea un impact major în viața oamenilor, transformându-se în traume, când persoana nu dispune de strategii de coping adecvate:

Impactul traumei

O persoană afectată de unu sau mai multe evenimente pe care nu le-a putut gestiona adecvat, poate avea următoarele simptome: frică, anxietate, schimbări bruște de dispoziție, lipsa speranței, neputință, retragere socială, vinovăție și autoblamare, disociere (în cazul abuzurilor sexuale, apare deconectarea conștiinței de la ce i se întâmplă corpului), amorțeală, coșmaruri.

În momentul în care evenimentul traumatic este produs de o persoană apropiată, pot apărea: pierderea siguranței (teama că orice se poate întâmpla), pierderea indiciilor de pericol (nu mai identifică pericolul, îl interpretează ca fiind ceva normal), pierderea încrederii, rușine, pierderea intimității (fie sunt evitate relațiile sexuale, fie sunt inițiate pentru a atrage atenția sau pentru a obține ceva), pierderea conexiuni fizice cu corpul, pierderea identității, pierderea valorii de sine (pendulează între a se simți special cu credințe grandioase și a se simți murdar și rău), sentimentul de a fi nedemn de iubire, reconstituire (căutarea sau crearea de situații asemănătoare cu trauma suferită sperând un rezultat diferit, deși inconștient face tot posibilul să obțină aceeași reacție).

Foarte important

Trauma psihologică are un caracter relativ. Cu alte cuvinte, există personalități mature, sănătoase și echilibrate care pot face față experiențelor emoționale dureroase cauzate de anumite situații traumatice prin acceptare și adaptare. Acestea percep evenimentul traumatic ca o șansă de întărire și evoluție personală.

În cazul copiilor, nu putem spune același lucru. Primii ani din viață sunt foarte importanți pentru dezvoltarea emoțională și intelectuală. La numai 4 ani, un copil atinge jumătatea nivelului său de inteligență. Prin urmare, relația cu părinții și cu alte persoane importante din viața copilului poate duce foarte ușor la apariția unor traume timpurii atunci când vorbim de relații disfuncționale.

Relația părinte-copil este disfuncțională și potențial traumatică atunci când:

• părinții neagă realitatea copilului;
• copilul nu se simte văzut sau ascultat de părinți;
• părinții trăiesc indirect prin copilul lor;
• părinții dictează direct sau indirect copilului că nu poate sau nu trebuie să experimenteze anumite emoții;
• părinții compensează excesiv în relația cu copilul, ceea ce lor le-a lipsit în copilărie;
• părinții sunt axați pe fizicul copilului;
• părinții sunt imaturi emoțional, nu recunosc, exprimă, reglează adecvat emoțiile.

Acest mod disfuncțional de relaționare cu copilul are un impact foarte mare asupra mai multor arii de dezvoltare:

Cognitiv pot apărea: dificultăți de învățare, rezultate academice slabe, dificultate în rezolvarea de probleme, întârziere în limbaj, probleme de concentrare;

Fizic se observă prezența: tulburărilor de somn, tulburări alimentare, sistem imunitar slăbit, boli cardiovasculare, durată de viață mai scurtă;

Emoțional trumele pot avea următorul impact: dificultăți în recunoașterea și reglarea emoțiilor, strategii de coping limitate, sensibilitate crescută la stres, rușine și învinuire, griji excesive, lipsă de speranță, neputință;

În relații: tulburări de atașament, slabă înțelegere a interacțiunilor sociale, dificultate în a stabili relații cu colegii, probleme în relațiile de cuplu, patternuri repetitive de abuz și neglijare în relația cu copiii;

Sănătatea mentală este afectată de: depresie, anxietate, imagine negativă despre sine, stimă de sine scăzută, stres posttraumatic, gânduri suicidare;

Comportamental se observă: retragere socială, agresivitate, control redus al impulsurilor, implicare în activități ilegale, asumare de riscuri, comportamente sexuale, sarcină în adolescență, abuz de droguri și alcool;

Dezvoltarea creierului poate avea de suferit: se observă o mărime mai mică a creierului, procesare mai lentă, răspuns deficitar la stres, modificări în expresia genelor;

Așa cum este menționat mai sus, spre deosebire de adulți, copiii sunt foarte vulnerabili. Încă de la naștere, ei experimentează schimbări esențiale trecerii spre maturitate. Aceste schimbări sunt cauzatoare de stres, având nevoie de sprijinul părinților pentru a face față emoțiilor în aceste situații critice. Încrederea, confortul și atașamentul securizant din copilărie vor reprezenta centrul de care depinde refacerea și reconstrucția viitorului adult în cazul traumelor.

La școală trauma poate arăta astfel:

• anxietate (copii retrași, timizi sau hipersensibili care nu fac față adecvat schimbărilor sau informațiilor neprevăzute);
• distragere de la activitățile școlare/lipsa concentrării;
• agresivitate/agitație;
• deficite lingvistice (greutate în conectarea cuvintelor la experiențe, întârziere de limbaj receptiv și expresiv);
• inhibarea funcțiilor creierului responsabile de planificare, organizare și rezolvare a problemelor;

Pentru o dezvoltare sănătoasă și rezilientă a copilului, recomandăm identificarea și lucrul asupra acelor aspecte ale relației care sunt disfuncționale și pot afecta pe termen lung viitorul adult.

Pentru o educație responsabilă a copiilor la școală, recomandăm identificarea copiilor cu comportamente/simptome traumatice și îndrumarea lor și a părinților către psihologul școlii, evitând etichetarea acestora.

În încheiere, îndrumăm pe cei care au identificat în istoria lor de viață prezența unuia sau mai multor evenimente cu potențial traumatic, precum și manifestarea anumitor simptome să se documenteze și să apeleze la serviciile psihologice.

Psihoterapeutul vă poate oferii în cabinet și apoi vă poate ajuta să construiți în afara lui, acel loc sigur în care vă puteți retrage pentru a crește și a vă vindeca emoțional.

Bibliografie

• Trauma Informed Parent
• Maria Nicoleta, Turliuc Cornelia Măirean. Psihologia Traumei, Editura Polirom, 2014.
• Iolanda Mitrofan, Doru Buzducea. Consiliere și terapie centrată pe traumă, Editura Sper, 2011.